"A -nviat Mantuitorul..."




"Biruinta lui Hristos este un balsam, balsam de viata datator, pentru toti oamenii, toti cei care au capatat lepra din pacat si din moarte.

Acest balsam îi face pe bolnavi sanatosi si pe cei sanatosi si mai sanatosi.
Acest balsam înviaza mortii si da mai mare tarie vietii celor ce sunt în viata.
Acest balsam întelepteste omul, îl înnobileaza si îl îndumnezeieste; îi sporeste puterea însutit, înmiit si îi înalta cinstirea cu mult deasupra întregii celeilalte naturi, în starea ei de slabiciune, pâna la stralucirea si frumusetea îngerilor si arhanghelilor lui Dumnezeu .

O, balsam preafrumos si datator de viata! Ce mâna nu te-ar lua pe tine? Ce inima nu te-ar pune pe ranile ei? Care gura nu ti-ar cânta cântari de lauda? Care pana nu ar scrie minunile pe care tu le-ai lucrat? Care abac nu ar socoti toate vindecarile pe care tu le-ai facut celor bolnavi si învierile din morti savârsite de tine pâna acum? Care lacrimi nu ar curge spre recunostinta fata de tine?

Atunci, veniti toti fratii mei, care va temeti de moarte. Veniti mai aproape de Hristos Cel Înviat si Cel care Înviaza, si El va va slobozi pe voi din moarte si din frica de moarte.

Veniti, toti cei care traiti sub rusinea pacatelor voastre savârsite în chip deschis sau în ascuns. Apropiati-va de Izvorul de apa vie, care va spala si va curateste si care poate sa faca din vasul cel mai murdar vasul mai alb decât zapada.

Veniti, toti cei care cautati sanatatea, puterea, frumusetea si bucuria. Iata, Hristos Cel înviat este Izvorul tuturor acestora. El va asteapta cu mila si cu dragoste aprinsa, voind ca nici unul sa nu se piarda.

Închinati-va înaintea Lui, în trup si în suflet. Uniti-va cu El cu toata mintea si cu gândurile voastre. Îmbratisati-L din toata inima voastra. Nu aduceti slava înrobitorului, ci Eliberatorului; nu va uniti cu pierzatorul ci cu Mântuitorul; nu îmbratisati pe cel strain ci pe Rudenia voastra cea mai apropiata si pe Prietenul vostru cel mai drag."

sursa text:http://www.razbointrucuvant.ro/2011/04/23/invierea-lui-hristos-sa-ne-faca-fii-credinciosi-ai-luminii-sale-si-sa-ne-alunge-din-suflete-orice-urma-de-iubire-a-intunericului-cum-sa-petrecem-pastile/ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu