Când nu-mi pot plânge ochii
plecaţi la rugăciune,
trimite-mi suferinţa,
Părinte, să mă-mbune!
Când inima uscată
nu vrea să mi se inmoaie,
trimite încercarea
Părinte, să mă-ndoaie.
Când sufletul meu uită
săracul care cere
dă-i foamea şi dă-i setea
mi-l ceartă cu durere.
Când mâinile-mi aleargă
strângând deşertăciune,
Părinte, dă-mi mustrarea
arzând să le-mpreune.
Când buzele-mi prea umblă
cu vorba cea uşoară,
Părinte, dă-le amarul
să-nveţe-a plânge iară!
Căci când mi-ajunge viaţa
nevrednică de Tine
Părinte, doar nuiaua
îmi poate face bine.
Traian Dorz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu